War Room

Acest articol are un titlu destul de pompos. Sună destul de ciudat, numele sugerează o cameră de război unde se pregătește un război între mari puteri, unde se stabilesc detaliile care vor face diferența dintre câștigător și pierzător și soarta multor popoare, însă de fapt nu este chiar așa. Lucrurile în viață nu sunt totdeauna așa cum ne-am dori noi să fie. De aceea de multe ori ne forțăm norocul și ne putem încrederea în puterile noastre,suntem egoiști și rănim pe cei ce ne înconjoară cu dragoste, fără să ne dăm seama că fără un pic de ajutor „de sus” nu putem răzbi într-o lume în care zilnic avem parte de bătălii și  că viața noastră este un război continuu, ce  se încheie odată cu moartea noastră trupească.

Umblam astăzi pe net, unde de cele mai multe ori de pierdem timpul, însă astăzi simt că am câstigat ceva, căutând un film care să îmi înveselească ziua. Uite așa, din întâmplare am dat peste filmul War Room. La început am crezut că este un film de acțiune, cu război, acțiune, trupe de comado s.a.  S-a dovedit să nu fie așa, ci un film memorabil, demn de al arăta și altora, deoarece chiar poți învăța ceva din el. Nu vreau să vă dau  prea multe detalii despre el deoarece sper să aveți curiozitatea să îl vedeți voi înșivă. Cert este, că, deși acțiunea este tipic americană și puțin siropoasă pe alocuri, este printre puținele filme din care poți extrage învățături sănătoase și fără a avea scene cu tentă sexuală, deci, poate fi urmărit de toate vârstele. Sunt multe de spus însă vreau să îl vedeți, iar dacă v-a plăcut să lăsați un feedback.

Sper să vă placă și spor în toate cele bune!

Sufletul de aur!

Aș vrea să vă pun câteva cuvinte la suflet scrise Vasile Militaru,  pentru a reflecta la noi, cei ce de multe ori uităm rostul nostru pe pământ.

 

„Sfânta Moarte, totdeauna secerând dup-al ei plac,

Nu-ți ia-n seamă bogăția, când te ia, te ia sărac,

Pentru că, întreg avutul ce pe lume tu l-ai strâns,

Ea îl dăruiește celor ce te duc la groapă-n plâns,

Ca și când ar vrea să îți spună: „ Ai strâns aur ca tezaur,

Pe când Dumnezeu îți cere numai sufletul de aur!”

Spor în toate cele bune!

Gând în apropierea Crăciunului!!!

Ne aflăm într-o perioadă atât de așteptată de toată lumea. Cred că ar fi tare trist dacă în cadrul unui an calendaristic, Crăciunul nu ar exista. Însă cel mai dureros este faptul că de la an la an, Crăciunul își pierde din intensitatea sufletească, emoția vibrantă ce îți cuprinde sufletul în preajma sărbătorilor de iarnă. Când știi că se apropie Nașterea Mântuitorului, care odată cu Întruparea Sa, vine să ne înoiască sufletele și să le îmbrace cu veșmântul dragostei și al luminii, iar semenii parcă uită care este seminificația adevărată a acestor sărbători, mă încearcă un sentiment tare straniu.

Dacă  cu ani în urmă ulițele satelor erau pline de copii, ce se adunau în cete și mergeau la colindat, acum, s-au împuținat cei care mai merg din dragoste, pentru a vesti tuturor Nașterea celui ce a venit să mântuiască lumea din păcat. În zilele noastre, cetele de oameni și-au mutat colinda în supermarketuri și mall-uri, având ca ison, sunetul caselor de marcat, al colindelor în limba engleză ce sparg boxele, căci cele tradiționale sunt învechite și nu mai sunt conform „standardelor europene”. Căutăm ca niște orbi bucuria sărbătorilor în lucruri trecătoare ce ne flămânzesc sufletele și ne umplu pântecele. Mă întreb ce rost are să ne îmbuibăm cu produse din carne și tot feluri de mâncăruri, care mai de care mai bune și mai arătoase, dacă până la Crăciun nu am avut habar de post, nu ne-am îngrijit de suflet dându-i merindele cele de mântuire, ci ne-am îngrijit doar de burtica noastră care e mereu precum sacul fără fund.

Sărbătoarea Crăciunului își are temelia într-un fapt real: Mântuitorul Iisus Hristos din nemărginita Sa iubire de oameni, coboară în chip văzut în mijlocul oamenilor pentru a propovădui oamenilor dragostea, smerenia, buna întelegere, bucuria de a fi unii lângă alții în unitate si iubire.

De aceea nădăjduiesc să nu ne pierdem firul cel adevărat al vieții, ancora ce ne ține la suprafață în tumultul apelor învolburate ale vieții ce ne înconjoară. Vă doresc ca Nașterea Mantuitorului să vă aducă bucurie în suflete, în casele dumneavostră alături de familie și de toți cei dragi vouă.

CRĂCIUN FERICIT!!!

Doamnele vs Proastele!

Nu sunt misogin si nici nu aș vrea sa jignesc pe cineva însă acest material mi se pare grozav. Iertare pentru cele ce se vor simți vizate!

„Multe proaste, puține doamne. Care este diferența dintre o doamnă și-o proastă? De-ar fi doar una! Aud din ce în ce mai des bărbați care-și doresc femei cuminți sau cu demnitate, dar încă nu sunt convinsă că știu cum să și-o aleagă.

O doamnă știe să-și asume faptele, știe ce înseamnă tentația, intimitatea, aventura și angajamentul. O proastă nu-și asumă nimic: dacă alege un bărbat altfel decât scrie în cărți, va da vina pe el pentru că nu-și poate asuma alegerile. O proastă nu știe ce înseamnă angajamentul și își va lăsa întotdeauna câteva uși deschise (să aibă o roată de schimb pentru orice eventualitate), cât despre atașament, confundă adesea dependența cu iubirea.

O doamnă este stabilă emoțional și înțelege că viața ei merge mai departe, chiar dacă o relație se încheie. O doamnă spune mulțumesc și trece mai departe. Pe când o proastă, va trece peste traume ieșind cu primul care-i iese în cale. Doar ea e o femeie trofeu, iar fostul trebuie să vadă ce a pierdut.

O doamnă ține la demnitatea ei și nu are nevoie să primească în fiecare zi complimente de la băieței cărora le țopăie hormonii în pantaloni. O proastă își pune cea mai scurtă fustă și un decolteu pe măsură și iese la vânat. Cumva, au o nevoie morbidă de laude și face tot posibilul să le primească, iar dacă masculul întrece măsură, înseamnă că e porc. Păi, draga mea, porcul nu se scaldă în mocirlă?

O doamnă este sexy fără să devină vulgară. O proastă este împopoțonată din cap până-n picioare: unghii false și lungi, sclipicioase, își pune silicoane cât mai mari pe care și le dezvăluie cu mândrie, rochiile vor fi întotdeauna dintre cele mai scurte, iar machiajul este musai unul de seară la prima oră a dimineții.

Unei doamne nu-i este teamă să muncească pentru pantofii pe care și-i dorește. O proastă vânează portofele cu multe zerouri, doar a investit în ea și acum trebuie să culeagă roadele, nu?

O doamnă este discretă, de la zâmbet până la conversațiile pe care le poartă. O proastă devine zgomotoasă precum o locomotivă veche, altfel cum să-și facă simțită prezența?

O doamnă nu se consideră egală cu bărbatul ei, ci îl completează. O proastă e de neînlocuit în judecata ei, ba mai mult decât atât, e atât de bună, încât are grijă în fiecare zi să amintească asta oricui, oricum.

O doamnă nu este ahtiată după bani, deși știe că sunt necesari, de aceea va căuta să aibă propriile ei activități, să învețe, să se dezvolte. De ce? Pentru că poate! O proastă vrea totul de-a gata. De ce să facă ceva cu viața ei, când sunt atâția care îi pot pune totul la picioare?

O doamnă acceptă un bărbat care să o răsfețe, care să o dorească, care o poate susține. O proastă are nevoie de un bărbat pe care să-l supună și care să fie mai slab emoțional decât ea.

Din fericire, chiar dacă nu te-ai născut o doamnă, poți deveni una. Cu condiția să-ți vezi adevărata față în oglindă.”

Preluat de la Beaty tips.

Nu treceți cu vederea!

Hai să dăm o mână de ajutor unei familii ce Crăciunul acesta nu îl va avea pe tatăl, soțul si preotul Ștefan, alături de ei. Părintele Ștefan suferă de o boala necruțătoare și are nevoie neapărată de transfuzii de sânge. Îl cunosc personal pe părintele și vă asigur că merită toată ostenela si dragostea celor care vor putea să îl ajute.

pr_stefan_mera

Donatorii sunt rugați să specifice pentru cine donează : „Pr Mera Ștefan internat la Spitalul de Hematologie Bucuresti.” , și să confirme acest gest de dragoste frățească șotiei părintelui printr-un telefon sau SMS la nr. 0745.181.813 pentru gestionarea acestor donatii.

 

 

Colectiv și Biserica

Din păcate, România resimte unda de șoc a „cutremurului” din clubul Colectiv din București. În aceste momente de cumpană, ar fi frumos ca fiecare dintre noi, cei care nu putem ajuta financiar sau material sub orice formă pe cei afectați de incendiul devastator din Colectiv, măcar să ne plecăm genunchii pentru câteva minute și să ne îndreptăm gândurile către Bunul Dumnezeu, să se milostivească asupra sufletelor celor care și-au pierdut viața și să le aline suferința celor care se află pe patul de spital luptând în fiecare secundă pentru viața lor.

Trist este faptul că unii și alții, în loc să facă ceva să ajute pe cei aflați în nevoie, să fie un liant între oameni pentru a ne uni forțele și a face ceva pentru ca situații de genul să nu se mai repete, au declanșat un război pe rețele de socializare și au început să arunce cu noroi în diferite persoane și instituții. Personal, mă consider mădular al Bisericii și mă doare sufletul când văd cu câtă răutate, niște oameni care vin de câteva ori în viață la biserică din cine știe în ce împrejurări, aruncă cu pietre în reprezentanții Bisericii, de parcă Biserica ar fi vinovată de această cruntă tragedie.

De ce sunt atâtea biserici si atât de puține spitale? Sincer, în proximitatea satului meu natal, s-au închis 2 școli si un spital, iar spitalul județeam este o bătaie de joc la adresa contribuabililor ce în fiecare lună plătesc pentru servicii medicale inexistente. Este Biserica vinovată că nu mai avem natalitate? A îndemnat vreodata Biserica la avorturi, la imoralitate,la incultura?

Preafericitul Daniel, pe care mulți îl batjocoresc, a inițiat o grămadă de proiecte în folosul populației deși Biserica este datoare să se ocupe de starea sufletească a oamenilor,nu să se ocupe de starea socială si financiară a națiunii noastre. Ultimele zile, mass-media a înțesat canalele tv și ziarele cu mai multe știri despre Biserică și vina ei în această tragedie, decât despre cei care sunt cu adevărat vinovați de acest carnagiu. Biserica si oamenii bisericii se roagă în biserici, nu în cluburi, iar datoria morală și-a făcut-o. M-aș bucura ca acești contestatari să fie un pic documentați și să nu mai bage zâzanie degeaba între oameni. Dreptatea pe care toți o caută, va ieși la iveală mai devreme sau mai târziu, așa că bine ar fi să fim mai uniți pentru a îndrepta ceva în viața noastră și a societății.

Dumnezeu să îi odihnească pe cei ce au murit în acea zi neagră iar celor răniți să le aline durerile și suferința!

 

Doctor al trupurilor și al sufletelor

Astăzi, după citirea sinaxarului la Catedrala Mitropolitană din Iași, a vieții Sfântului Luca al Crimeii, mi-am adus aminte cu plăcere de o povestioară, ce vorbea despre un doctor chirurg iscusit, ce în perioada bolșevică, o perioadă ce reprima orice manifestare a credinței, mai ales cea ortodoxă,  acesta nu făcea nici o operație chirurgicală fără să aibă în sala de operații icoana Maicii Domnului și să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci. De abia acum, mi-am dat seama ca este vorba de Sfâtul Luca al Crimeii, un Sfânt canonizat în anul 1996, fiind considerat un Sfânt doctor fără de arginți și foarte iubit de cei din Ucraina, ce face din ce în ce mai multe minuni, celor ce se roagă cu credință și îi cer ajutorul. Sfântul Luca al Crimeii constituie un model demn de urmat pentru toți studenții creștini ortodocși, si nu numai, ce studiază Medicina, de dragoste nețărmuită pentru cei aflați în suferință trupească si sufletească. În continuare, vă las o trimitere, celor ce sunteți interesați de Viața Sfântului Luca Al Crimeii  pentru a afla mai multe detalii ale vieții unui om ce s-a jertfit pentru aproapele în orice împrejurare.

Spor în toate cele bune!

 

Vine Dracul!!!!!

Știre senzațională legată de Biserică, omisă de dragii noștri jurnaliști, ce sunt totdeauna în slujba adevărului și vor să ne ajute să fim  bine informați și la curent cu toate noutățile!

În continuare, nădăjduiesc că veți întelege marile probleme de abordare ce unii le avem vizavi de credință și de modul de manifestare a acesteia.
Părintele Constantin Galeriu, pe vremea când slujea la o biserică din Ploieşti (a fost paroh acolo între anii 1947-1973), şi-a anunţat puţinii credincioşi din biserică că diavolul a promis că se va arăta celor care vor veni la biserică în cutare dată, la o anumită oră. Atât de convingător a fost părintele (un excepţional orator, pe care toţi îl ştiau ca fiind foarte serios), încât, la momentul anunţat, s-a adunat puhoi de lume, că nu mai încăpeau oamenii nici în biserică, nici în curte… Se apropie şi ora la care trebuia să-şi facă necuratul apariţia, lumea – cu sufletul la gură! Abia de respirau. Trec cinci minute peste ora anunţată, trec zece minute, trece un sfert de oră. Dracul, nimic. La un moment dat iese afară Părintele Galeriu şi le vorbeşte: „Fraţilor, aşa cum v-am anunţat, astăzi trebuia să se arate dracul, să-l poată vedea toată lumea. Aşa a promis. Dar se vede treaba că nu degeaba este numit de Mântuitorul ca fiind «mincinos şi tatăl minciunii». Mincinos a fost, mincinos a rămas dracul: nu ni s-a arătat cum a promis… Dar eu stau şi mă ruşinez uitându-mă la voi: la fiecare Sfântă Liturghie sunteţi chemaţi să-L vedeţi pe Dumnezeu şi nu veniţi decât câţiva dintre frăţiile voastre. Dar când aţi aflat că vine dracul, aţi dat năvală. Ce mai poţi să spui într-o astfel de situaţie?!…”
Mulțumesc părintelui Constantin Sturzu pentru faptul că mi-a reactualizat povestirea legată de Părintele Galeriu, prin intermediul articolului Tot despre viaţa în parohie. Cea urbană .

Spor în toate cele bune!