Un nou început!

Mai sunt doar câteva ore și iată că anul 2014 se apropie de sfârșit. Acum când ne aflăm la cumpăna dintre ani, timp în care noi cei mici sau mari ne aducem aminte de momentele frumoase petrecute în compania familiei sau a prietenilor, a oamenilor ce poate ne-au zâmbit și ne-au făcut sufletul să vibreze de bucurie . De asemenea, chiar dacă este greu să privim înapoi la ispitele sau necazurile ce ne-au înconjurat în acest an, la lacrimile vărsate sau gustul amar al unor dezamăgiri totuși ar trebui să privim cu bucurie deoarece aceste momente, căci odată ce le-am depășit ne-au arătat că putem fi puternici și putem înfrunta cu stoinicie încercările vieții.
În prag de mare sărbătoare doresc tuturor un an nou cât mai bun în care Mântuitorul Iisus Hristos să binecuvânteze și să dăruiască tuturor împlinirea tuturor dorințelor celor de folos, în care dragostea, respectul și răbdarea să nu lipsească din inima nimănui.
La mulți și binecuvântați ani!!!

În Ajun de Crăciun!!!!

Ne aflăm într-o perioadă extrem de frumoasă, cea a Crăciunului sau a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Colindele răsună de câteva săptămâni, supermarketurile forfotesc de cumpărători spre bucuria patronilor, porcii țipă de zor în gospodăriile oamenilor de la țară iar gospodinele roiesc în bucătării pregătind bunătățile pentru masa de Crăciun iar eu aș vrea să vă împărtășesc câteva gânduri legate de această frumoasă sărbătoare.

Sper că cei mai mulți dintre noi au reușit să se îngrijescă de suflet prin Taina Spovedaniei și să se apropie de Sfântul Potir prin primirea Sfântului Trup și Sânge al Mântuitorului într-o lume tulburată de tot felul de ispite, dominată din ce în ce mai mult de grija pentru trup și negrijarea sufletului, cel care ne dă valoare în lumea aceasta trecătoare. Îmi doresc ca fiecare dintre noi să își dobândescă liniștea sufletească, dragostea față de aproapele având ca model suprem pe Mântuitorul Iisus Hristos cel ce s-a pogorât din cer, cel ce își și-a jerfit viața pentru a noastră mântuire și dorința de a trăi într-un mediu duhovnicesc, în sânul Bisericii, ale cărei mădulare suntem. De asemenea , îmi doresc ca Moș Crăciun să vă îndeplinească toate dorințele cele de folos și să vă bucurați alături de cei dragi la această frumoasă sărbatoare ce ne bate la ușă.

Dacă tot suntem în Ajunul Crăciunului, vreau să vă împărtășesc și vouă din bucuria ce mi-a făcut-o mama care a pregătit Turtă cu Julfă sau Pelincuțele Domnului. Această prăjitură tadițională este de post tocmai pentru a respecta austeritatea și însemnătatea postului dar mai ales a zilei de Ajun a Crăciunului și închin un pahar de vin roșu în cinstea voastră pentru ziua de mâine.

turta cu julfa

Spor la toate cele bune și Sărbători cu pace și bucurie!

Scrisoare către Moș Crăciun

03-mos-craciun

Și acum dragii moșului, voi cei mici dar și cei mari, am o scrisoare de la Moșul meu, ăl mai bătrân, dragii mei,nu a mai putut ajunge la voi  și m-a trimis pe mine. Însă să nu credeți că Moșul acesta al meu nu vede de departe cele ce se petrec  aici și nu cunoaște ce se ascunde în inimile voastre. Ba bine că nu! Știe,căci ochii Lui de foc, ascunși între pletele sale albe, catifelate, alunecând pe munții cei veșnic înghețați, privesc pururea peste fața Pământului pentru că, vedeți voi, dragii, mei, El nu doarme nici ziua, nici noaptea, fiind plin de griji, gândindu-se la voi, neștiind ce să facă să vă fie mai bine.

Așadar, iată ce vă scrie Acest Bătrân fără de ani care este și Moșul meu și al vostru:

Dragii mei copilași, mă uit de departe la voi și văd în chipurile voastre senine inocența. Ce frumoși sunteți în simplitatea voastră, în naivitatea voastră, în sfioșenia, în neștiința voastră! Sunteți curați, plini de viață și de bucurie. Voi nu v-ați întâlnit încă cu răul, cu minciuna, cu falsitatea, cu invidia, cu aroganța, cu părerea de sine. O, de nu le-ați întâlni niciodată ca nu cumva să credeți că trebuie să vi le însușiți ca să supraviețuiți! O, de n-ați auzi de ele!

De aceea, dragii mei copilași, mici și mari, de aici de Sus, din locașul Meu de lumină, vă îndemn la cunoașterea binelui, adevărului și frumosului căci acestea sunt cele trei mari virtuți ale ființelor, ale celor cerești și ale celor pământești, ale îngerilor și ale oamenilor.

Dar, mai întâi, copilași, învățați să iubiți! Iubiți-vă părinții și aduceți-vă aminte de ei, iertându-le greșelile lor căci, mai mult decât oricine, ei au suferit pentru voi în zilele necazurilor voastre și s-au veselit cu voi în clipele bucuriilor voastre! Voi poate nu știți dar, Eu am văzut că ei dese ori s-au păstrat treji ca voi să puteți dormi fără grijă, că au plâns fără ca voi să le vedeți lacrimile, au trudit ca voi să fiți eliberați de povară, hrana cea bună au păstrat-o pentru voi ca să vă săturați de cele bune, au trăit simplu ca voi să aveți din belșug, s-au îmbrăcat modest ca să purtați haine scumpe, nopțile și le-au îmbrăcat de sfântă rugăciune pentru ca voi să fiți păziți de orice primejdie; v-au purtat în inimile lor mai mult decât voi înșivă v-ați purtat! Și prin voi ei continuă să trăiască, nu-i dezamăgiți! Fiți responsabili! Purtați-le numele cu cinste! Nu vă fie rușine niciodată de ei, chiar dacă vor îmbătrâni! Atunci, la vremea cărunteții lor, ei să vă fie cinstea și bucuria voastră! Așa vă veți păstra un nume bun printre oameni!

Luați aminte la Pruncul Divin a cărui naștere se apropie, căci, mult iubindu-Și mama întotdeauna a împlinit cuvântul ei.

Dragii mei, respectați și iubiți și pe înaintașii voștri căci sunteți și rodul muncii și nădejdii lor. Respectați pe mai marii voștri căci Eu vi i-am pus stăpânitori! Pomeniții la acest ceas al bucurii și pe cei ce acum se bucura în Împărăția Mea! Rămâneți în frățeasca apropiere unii de alții, împărtășindu-vă cu sinceritate și încredere trăirile voastre în deplină smerenie ca astfel bucuria voastră să fie deplină.

Iar acum mai mult decât toate, bucurați-vă de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos! Amin!

Ocrotitorul copiilor, al celor mari și al celor mici.