Sufletul de aur!

Aș vrea să vă pun câteva cuvinte la suflet scrise Vasile Militaru,  pentru a reflecta la noi, cei ce de multe ori uităm rostul nostru pe pământ.

 

„Sfânta Moarte, totdeauna secerând dup-al ei plac,

Nu-ți ia-n seamă bogăția, când te ia, te ia sărac,

Pentru că, întreg avutul ce pe lume tu l-ai strâns,

Ea îl dăruiește celor ce te duc la groapă-n plâns,

Ca și când ar vrea să îți spună: „ Ai strâns aur ca tezaur,

Pe când Dumnezeu îți cere numai sufletul de aur!”

Spor în toate cele bune!

Gând în apropierea Crăciunului!!!

Ne aflăm într-o perioadă atât de așteptată de toată lumea. Cred că ar fi tare trist dacă în cadrul unui an calendaristic, Crăciunul nu ar exista. Însă cel mai dureros este faptul că de la an la an, Crăciunul își pierde din intensitatea sufletească, emoția vibrantă ce îți cuprinde sufletul în preajma sărbătorilor de iarnă. Când știi că se apropie Nașterea Mântuitorului, care odată cu Întruparea Sa, vine să ne înoiască sufletele și să le îmbrace cu veșmântul dragostei și al luminii, iar semenii parcă uită care este seminificația adevărată a acestor sărbători, mă încearcă un sentiment tare straniu.

Dacă  cu ani în urmă ulițele satelor erau pline de copii, ce se adunau în cete și mergeau la colindat, acum, s-au împuținat cei care mai merg din dragoste, pentru a vesti tuturor Nașterea celui ce a venit să mântuiască lumea din păcat. În zilele noastre, cetele de oameni și-au mutat colinda în supermarketuri și mall-uri, având ca ison, sunetul caselor de marcat, al colindelor în limba engleză ce sparg boxele, căci cele tradiționale sunt învechite și nu mai sunt conform „standardelor europene”. Căutăm ca niște orbi bucuria sărbătorilor în lucruri trecătoare ce ne flămânzesc sufletele și ne umplu pântecele. Mă întreb ce rost are să ne îmbuibăm cu produse din carne și tot feluri de mâncăruri, care mai de care mai bune și mai arătoase, dacă până la Crăciun nu am avut habar de post, nu ne-am îngrijit de suflet dându-i merindele cele de mântuire, ci ne-am îngrijit doar de burtica noastră care e mereu precum sacul fără fund.

Sărbătoarea Crăciunului își are temelia într-un fapt real: Mântuitorul Iisus Hristos din nemărginita Sa iubire de oameni, coboară în chip văzut în mijlocul oamenilor pentru a propovădui oamenilor dragostea, smerenia, buna întelegere, bucuria de a fi unii lângă alții în unitate si iubire.

De aceea nădăjduiesc să nu ne pierdem firul cel adevărat al vieții, ancora ce ne ține la suprafață în tumultul apelor învolburate ale vieții ce ne înconjoară. Vă doresc ca Nașterea Mantuitorului să vă aducă bucurie în suflete, în casele dumneavostră alături de familie și de toți cei dragi vouă.

CRĂCIUN FERICIT!!!

Doamnele vs Proastele!

Nu sunt misogin si nici nu aș vrea sa jignesc pe cineva însă acest material mi se pare grozav. Iertare pentru cele ce se vor simți vizate!

„Multe proaste, puține doamne. Care este diferența dintre o doamnă și-o proastă? De-ar fi doar una! Aud din ce în ce mai des bărbați care-și doresc femei cuminți sau cu demnitate, dar încă nu sunt convinsă că știu cum să și-o aleagă.

O doamnă știe să-și asume faptele, știe ce înseamnă tentația, intimitatea, aventura și angajamentul. O proastă nu-și asumă nimic: dacă alege un bărbat altfel decât scrie în cărți, va da vina pe el pentru că nu-și poate asuma alegerile. O proastă nu știe ce înseamnă angajamentul și își va lăsa întotdeauna câteva uși deschise (să aibă o roată de schimb pentru orice eventualitate), cât despre atașament, confundă adesea dependența cu iubirea.

O doamnă este stabilă emoțional și înțelege că viața ei merge mai departe, chiar dacă o relație se încheie. O doamnă spune mulțumesc și trece mai departe. Pe când o proastă, va trece peste traume ieșind cu primul care-i iese în cale. Doar ea e o femeie trofeu, iar fostul trebuie să vadă ce a pierdut.

O doamnă ține la demnitatea ei și nu are nevoie să primească în fiecare zi complimente de la băieței cărora le țopăie hormonii în pantaloni. O proastă își pune cea mai scurtă fustă și un decolteu pe măsură și iese la vânat. Cumva, au o nevoie morbidă de laude și face tot posibilul să le primească, iar dacă masculul întrece măsură, înseamnă că e porc. Păi, draga mea, porcul nu se scaldă în mocirlă?

O doamnă este sexy fără să devină vulgară. O proastă este împopoțonată din cap până-n picioare: unghii false și lungi, sclipicioase, își pune silicoane cât mai mari pe care și le dezvăluie cu mândrie, rochiile vor fi întotdeauna dintre cele mai scurte, iar machiajul este musai unul de seară la prima oră a dimineții.

Unei doamne nu-i este teamă să muncească pentru pantofii pe care și-i dorește. O proastă vânează portofele cu multe zerouri, doar a investit în ea și acum trebuie să culeagă roadele, nu?

O doamnă este discretă, de la zâmbet până la conversațiile pe care le poartă. O proastă devine zgomotoasă precum o locomotivă veche, altfel cum să-și facă simțită prezența?

O doamnă nu se consideră egală cu bărbatul ei, ci îl completează. O proastă e de neînlocuit în judecata ei, ba mai mult decât atât, e atât de bună, încât are grijă în fiecare zi să amintească asta oricui, oricum.

O doamnă nu este ahtiată după bani, deși știe că sunt necesari, de aceea va căuta să aibă propriile ei activități, să învețe, să se dezvolte. De ce? Pentru că poate! O proastă vrea totul de-a gata. De ce să facă ceva cu viața ei, când sunt atâția care îi pot pune totul la picioare?

O doamnă acceptă un bărbat care să o răsfețe, care să o dorească, care o poate susține. O proastă are nevoie de un bărbat pe care să-l supună și care să fie mai slab emoțional decât ea.

Din fericire, chiar dacă nu te-ai născut o doamnă, poți deveni una. Cu condiția să-ți vezi adevărata față în oglindă.”

Preluat de la Beaty tips.

Nu treceți cu vederea!

Hai să dăm o mână de ajutor unei familii ce Crăciunul acesta nu îl va avea pe tatăl, soțul si preotul Ștefan, alături de ei. Părintele Ștefan suferă de o boala necruțătoare și are nevoie neapărată de transfuzii de sânge. Îl cunosc personal pe părintele și vă asigur că merită toată ostenela si dragostea celor care vor putea să îl ajute.

pr_stefan_mera

Donatorii sunt rugați să specifice pentru cine donează : „Pr Mera Ștefan internat la Spitalul de Hematologie Bucuresti.” , și să confirme acest gest de dragoste frățească șotiei părintelui printr-un telefon sau SMS la nr. 0745.181.813 pentru gestionarea acestor donatii.

 

 

Colectiv și Biserica

Din păcate, România resimte unda de șoc a „cutremurului” din clubul Colectiv din București. În aceste momente de cumpană, ar fi frumos ca fiecare dintre noi, cei care nu putem ajuta financiar sau material sub orice formă pe cei afectați de incendiul devastator din Colectiv, măcar să ne plecăm genunchii pentru câteva minute și să ne îndreptăm gândurile către Bunul Dumnezeu, să se milostivească asupra sufletelor celor care și-au pierdut viața și să le aline suferința celor care se află pe patul de spital luptând în fiecare secundă pentru viața lor.

Trist este faptul că unii și alții, în loc să facă ceva să ajute pe cei aflați în nevoie, să fie un liant între oameni pentru a ne uni forțele și a face ceva pentru ca situații de genul să nu se mai repete, au declanșat un război pe rețele de socializare și au început să arunce cu noroi în diferite persoane și instituții. Personal, mă consider mădular al Bisericii și mă doare sufletul când văd cu câtă răutate, niște oameni care vin de câteva ori în viață la biserică din cine știe în ce împrejurări, aruncă cu pietre în reprezentanții Bisericii, de parcă Biserica ar fi vinovată de această cruntă tragedie.

De ce sunt atâtea biserici si atât de puține spitale? Sincer, în proximitatea satului meu natal, s-au închis 2 școli si un spital, iar spitalul județeam este o bătaie de joc la adresa contribuabililor ce în fiecare lună plătesc pentru servicii medicale inexistente. Este Biserica vinovată că nu mai avem natalitate? A îndemnat vreodata Biserica la avorturi, la imoralitate,la incultura?

Preafericitul Daniel, pe care mulți îl batjocoresc, a inițiat o grămadă de proiecte în folosul populației deși Biserica este datoare să se ocupe de starea sufletească a oamenilor,nu să se ocupe de starea socială si financiară a națiunii noastre. Ultimele zile, mass-media a înțesat canalele tv și ziarele cu mai multe știri despre Biserică și vina ei în această tragedie, decât despre cei care sunt cu adevărat vinovați de acest carnagiu. Biserica si oamenii bisericii se roagă în biserici, nu în cluburi, iar datoria morală și-a făcut-o. M-aș bucura ca acești contestatari să fie un pic documentați și să nu mai bage zâzanie degeaba între oameni. Dreptatea pe care toți o caută, va ieși la iveală mai devreme sau mai târziu, așa că bine ar fi să fim mai uniți pentru a îndrepta ceva în viața noastră și a societății.

Dumnezeu să îi odihnească pe cei ce au murit în acea zi neagră iar celor răniți să le aline durerile și suferința!

 

Doctor al trupurilor și al sufletelor

Astăzi, după citirea sinaxarului la Catedrala Mitropolitană din Iași, a vieții Sfântului Luca al Crimeii, mi-am adus aminte cu plăcere de o povestioară, ce vorbea despre un doctor chirurg iscusit, ce în perioada bolșevică, o perioadă ce reprima orice manifestare a credinței, mai ales cea ortodoxă,  acesta nu făcea nici o operație chirurgicală fără să aibă în sala de operații icoana Maicii Domnului și să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci. De abia acum, mi-am dat seama ca este vorba de Sfâtul Luca al Crimeii, un Sfânt canonizat în anul 1996, fiind considerat un Sfânt doctor fără de arginți și foarte iubit de cei din Ucraina, ce face din ce în ce mai multe minuni, celor ce se roagă cu credință și îi cer ajutorul. Sfântul Luca al Crimeii constituie un model demn de urmat pentru toți studenții creștini ortodocși, si nu numai, ce studiază Medicina, de dragoste nețărmuită pentru cei aflați în suferință trupească si sufletească. În continuare, vă las o trimitere, celor ce sunteți interesați de Viața Sfântului Luca Al Crimeii  pentru a afla mai multe detalii ale vieții unui om ce s-a jertfit pentru aproapele în orice împrejurare.

Spor în toate cele bune!

 

Vine Dracul!!!!!

Știre senzațională legată de Biserică, omisă de dragii noștri jurnaliști, ce sunt totdeauna în slujba adevărului și vor să ne ajute să fim  bine informați și la curent cu toate noutățile!

În continuare, nădăjduiesc că veți întelege marile probleme de abordare ce unii le avem vizavi de credință și de modul de manifestare a acesteia.
Părintele Constantin Galeriu, pe vremea când slujea la o biserică din Ploieşti (a fost paroh acolo între anii 1947-1973), şi-a anunţat puţinii credincioşi din biserică că diavolul a promis că se va arăta celor care vor veni la biserică în cutare dată, la o anumită oră. Atât de convingător a fost părintele (un excepţional orator, pe care toţi îl ştiau ca fiind foarte serios), încât, la momentul anunţat, s-a adunat puhoi de lume, că nu mai încăpeau oamenii nici în biserică, nici în curte… Se apropie şi ora la care trebuia să-şi facă necuratul apariţia, lumea – cu sufletul la gură! Abia de respirau. Trec cinci minute peste ora anunţată, trec zece minute, trece un sfert de oră. Dracul, nimic. La un moment dat iese afară Părintele Galeriu şi le vorbeşte: „Fraţilor, aşa cum v-am anunţat, astăzi trebuia să se arate dracul, să-l poată vedea toată lumea. Aşa a promis. Dar se vede treaba că nu degeaba este numit de Mântuitorul ca fiind «mincinos şi tatăl minciunii». Mincinos a fost, mincinos a rămas dracul: nu ni s-a arătat cum a promis… Dar eu stau şi mă ruşinez uitându-mă la voi: la fiecare Sfântă Liturghie sunteţi chemaţi să-L vedeţi pe Dumnezeu şi nu veniţi decât câţiva dintre frăţiile voastre. Dar când aţi aflat că vine dracul, aţi dat năvală. Ce mai poţi să spui într-o astfel de situaţie?!…”
Mulțumesc părintelui Constantin Sturzu pentru faptul că mi-a reactualizat povestirea legată de Părintele Galeriu, prin intermediul articolului Tot despre viaţa în parohie. Cea urbană .

Spor în toate cele bune!

Castelan de Miclăușeni

castelan

Deși nu am mai scris de ceva vreme, astăzi, vreau să vă împărtășesc ultima mea experiență de la Târgul European al Castelelor.

Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu Muzeul Castelul Corvinilor, a organizat, în perioada 1-3 mai 2015, un eveniment care a dorit să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din Europa, în premieră absolută pentru România şi inedită pentru Europa – Târgul European al Castelelor.

Castelul Corvinilor, locaţia care a găzduit acest eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa.

Târgul European al Castelelor, s-a  bucurat de prezența a 20 de participanţi precum: Castelul Magna Curia – Deva, Cetatea de Scaun a Sucevei, Palatul Brukenthal- Sibiu, Cetatea Făgăraș, Cetatea Poenari-Arefu, Castelul Bran, Castelul Miclăușeni, Castelul Banffy – Bonțida, Turnul cu Ceas – Sighișoara, Cetatea Alba Carolina – Alba Iulia și Cetatea Oradea din România; Castelul renascentist – moștenirea Rakoczi – Sarospatak, Palatul Regal Godollo; orașul Veles din Macedonia; Institutul Patrimoniului Național – Praga, Castelul Krasny Dvur, Castelul Becov nad Teplou și Castelul Valec din Cehia, Castelul La Mota din Spania; Fortăreața Shumen din Bulgaria.

Deși au fost și participanți din Europa, pot să vă mărturisesc, faptul că,  România,  are cetăți și castele foarte frumoase, cu o istorie bogată și povești extraordinare, cu oameni ce sunt nerăbdători să vă împărtășească din experiența lor. Din păcate, nu prea știm să ne prețuim valorile și istoria, să ne promovăm bogăția cultural – istorică ce o deținem. Însă, în același timp am cunoscut oameni dornici să scoată la suprafață aceste bogății inestimabile. Am avut onoarea și plăcerea, să fac parte din delegația Castelului Miclăușeni. Oameni frumoși, ce muncesc cu sârg și drag pentru a scoate la lumină din conul de umbra al istoriei comuniste a țării noastre, un castel extraordinar ce se află la 40 de km de Iași, care din păcate nu este foarte cunoscut nici măcar celor din  părțile Iașilor!

Vreau să le mulțumesc pe această cale membrilor delegației, pentru că m-au adoptat în familia Castelului Miclăușeni, și mi-au dat șansa să pun și eu umărul, la promovarea acestui loc deosebit. Vă anunț cu bucurie, că acum sunt un Castelan de Miclăușeni și vă invit să vă documentați despre acest frumos castel!

Spor în toate cele bune!

 

De ce trebuie să postim?

Ne aflăm într-o perioadă deosebită a anului bisericesc, cu precădere în Postul Mare, o perioadă, o academie spirituală, un spital duhovnicesc aflat în Sfânta Biserică, ce ne pregătește pas cu pas pentru a ne învrednici de bucuria și sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Au curs și vor mai curge râuri de cerneală legate despre post, însă aș vrea să vă pun la inimă două cuvinte de folos:

„ Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii, că ei își smolesc fețele, ca să arate oamenilor că postesc. Tu însă când postești, unge capul tău și spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatălui tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” Matei 6,16-18.

„ Să postim post bine-primit și plăcut Domnului. Adevăratul post este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire și de jurământul mincinos”( Stihira stihoavnei de Luni, Săptămâna I).

Vă doresc să aveți în continuare un post binecuvântat și cu mult folos duhovnicesc, nu uitați să spovediți!