Castelan de Miclăușeni

castelan

Deși nu am mai scris de ceva vreme, astăzi, vreau să vă împărtășesc ultima mea experiență de la Târgul European al Castelelor.

Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu Muzeul Castelul Corvinilor, a organizat, în perioada 1-3 mai 2015, un eveniment care a dorit să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din Europa, în premieră absolută pentru România şi inedită pentru Europa – Târgul European al Castelelor.

Castelul Corvinilor, locaţia care a găzduit acest eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa.

Târgul European al Castelelor, s-a  bucurat de prezența a 20 de participanţi precum: Castelul Magna Curia – Deva, Cetatea de Scaun a Sucevei, Palatul Brukenthal- Sibiu, Cetatea Făgăraș, Cetatea Poenari-Arefu, Castelul Bran, Castelul Miclăușeni, Castelul Banffy – Bonțida, Turnul cu Ceas – Sighișoara, Cetatea Alba Carolina – Alba Iulia și Cetatea Oradea din România; Castelul renascentist – moștenirea Rakoczi – Sarospatak, Palatul Regal Godollo; orașul Veles din Macedonia; Institutul Patrimoniului Național – Praga, Castelul Krasny Dvur, Castelul Becov nad Teplou și Castelul Valec din Cehia, Castelul La Mota din Spania; Fortăreața Shumen din Bulgaria.

Deși au fost și participanți din Europa, pot să vă mărturisesc, faptul că,  România,  are cetăți și castele foarte frumoase, cu o istorie bogată și povești extraordinare, cu oameni ce sunt nerăbdători să vă împărtășească din experiența lor. Din păcate, nu prea știm să ne prețuim valorile și istoria, să ne promovăm bogăția cultural – istorică ce o deținem. Însă, în același timp am cunoscut oameni dornici să scoată la suprafață aceste bogății inestimabile. Am avut onoarea și plăcerea, să fac parte din delegația Castelului Miclăușeni. Oameni frumoși, ce muncesc cu sârg și drag pentru a scoate la lumină din conul de umbra al istoriei comuniste a țării noastre, un castel extraordinar ce se află la 40 de km de Iași, care din păcate nu este foarte cunoscut nici măcar celor din  părțile Iașilor!

Vreau să le mulțumesc pe această cale membrilor delegației, pentru că m-au adoptat în familia Castelului Miclăușeni, și mi-au dat șansa să pun și eu umărul, la promovarea acestui loc deosebit. Vă anunț cu bucurie, că acum sunt un Castelan de Miclăușeni și vă invit să vă documentați despre acest frumos castel!

Spor în toate cele bune!

 

De ce trebuie să postim?

Ne aflăm într-o perioadă deosebită a anului bisericesc, cu precădere în Postul Mare, o perioadă, o academie spirituală, un spital duhovnicesc aflat în Sfânta Biserică, ce ne pregătește pas cu pas pentru a ne învrednici de bucuria și sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Au curs și vor mai curge râuri de cerneală legate despre post, însă aș vrea să vă pun la inimă două cuvinte de folos:

„ Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii, că ei își smolesc fețele, ca să arate oamenilor că postesc. Tu însă când postești, unge capul tău și spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatălui tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” Matei 6,16-18.

„ Să postim post bine-primit și plăcut Domnului. Adevăratul post este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire și de jurământul mincinos”( Stihira stihoavnei de Luni, Săptămâna I).

Vă doresc să aveți în continuare un post binecuvântat și cu mult folos duhovnicesc, nu uitați să spovediți!

Mulțumin domnule Cernea și Moise!

Cu toții știm, despre faptul că ora de religie și în general Biserica este mult mediatizată în această perioadă. Nu aș vrea să încerc eu să mai despic firul acestei probleme delicate, deoarece punctul meu de vedere, a fost mult mai bine prezentat de persoane mult mai pregătite decât mine, ora de religie fiind apărată cu strășnicie de cei care îi înțeleg rostul în societate și în educația tineretului țărișoarei acesteia, care de-a lungul veacurilor cu ajutorul lui Dumnezeu și prin oamenii dreptcredincioși,  care au reușit să păstreze religia creștină prezentă pe teritoriul țării noastre, și acum, noi, să nu fim musulmani sau de altă credință.
În acest moment de răscruce, aș vrea să le mulțumesc domnilor Cernea și Moise, pentru faptul că prin intermediul acțiunilor lor au reușit spre dezamăgirea lor, să trezească o masă largă de credincioși și nu numai, la realitate. În sfârșit, credincioși de rând, clerici, artiști, profesori, ziariști s-au trezit din letargie și mărturisesc în mod public apartenența la credința ortodoxă, ora de religie și importanța acesteia la creșterea și dezvoltarea tineretului și viitorului acestei țări greu încercate de-a lungul timpului. Acum este un timp de mărturisire, și trebuie să facem asta pentru a nu fi în zadar tot ceea ce au făcut înaintașii noștri pentru ca noi să ne putem exprima liber și trăi credința, cu care ne-am născut și ne-a format pentru a fi oameni mai buni. Este adevărat, că prin aceștia s-au mai strecurat și lupi însă după cum știm cu toții, pădure fără uscături nu există. Asta nu ne face decât să ne prețuim mai mult valorile și să ne dăm seama că mântuirea și reușita în viață nu se dobândesc ușor, ci prin dragoste, muncă și săvârșirea binelui sub diferite forme.
Mulțumesc domnilor că mi-ați arătat, că încă mai există oameni trăitori ai credinței strămoșesti!
Spor în toate cele bune!

Mario și Sfânta Parascheva

O seara liniștită de februarie. Totul a început cu îndemnul: „ Mami vreau sa mergem să ne rugăm!”.
Cu o zi în urmă, mă aflam în Catedrala Mitropolitană din Iași, unde, deodată se aude o pocnitură. Când m-am întors, am văzut un băiețel, bătând palma cu un părinte. Așa l-am cunoscut pe Mario! Un băiețel, la vreo șase anișori,ce venise să se închine și să se roage la moaindexștele Sfântei Cuvioase Parascheva. După ce s-a închinat, băiețelul, depărtându-se un pic de mama lui, l-a abordat pe părintele slujitor de la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, cu o seninătate și dezinvoltură aparte, rugând-ul: „ Părinte, nu vreți să vorbiți cu mama să se împace cu tata?”.  Părintele slujitor, i-a zis băiatului să o cheme pe mama sa, iar după o discuție mai lungă, am aflat povestea tristă a băiețelului, căruia tatăl plecase de acasă la muncă în străinătate, iar el rămăsese singur cu mama lui.  Motivele plecării și despărțirii țin strict de familia lor, și nu aș vrea să intru în detalii. De asemenea, mama ne-a mărturisit că băiatul a rugat-o să meargă împreună să se roage, chiar dacă ea, la început a încercat să îl convingă să lase plimbarea la biserică pe duminică, acesta a insistat să meargă la biserică să se roage, și au venit să își spună durerea Sfintei Parascheva, ce este,  după cum știm, grabnic folositoare. Din păcate, știm cu toții, drama pe care o trăiește societatea românească, familia creștină, datorită faptului că semenii noștri au fost nevoiți să plece peste hotare pentru a-și croi un drum în viață, și, aceste nevoi, lipsuri, în unele cazuri, nu au reușit decât să destrame unele familii, copii rămânând fără tată sau mama din diferite motive, fără un sprijin în momentele în care poate chiar aveau mare nevoie de sprijinul și aportul părinților în viața lor. Nu vreau să învârt și mai tare cuțitul în rana sângerândă și plină de puroi a societății, ci aș vrea doar să subliniez faptul că, iată un copil de șase anișori, mi-a dat o lecție foarte importantă de viață, mi-a arătat cum sufletul lui tânjea după rugăciune, dragoste și întelegere, cum Sfânta Parascheva era pentru el un liman, o mângâiere, o speranță că familia lui se va reîntregi din nou. Cred cu tărie că Mario  va primi răspuns la rugăciunea lui, și sper că gestul lui de a veni la biserică, să se roage, să fie un exemplu pentru fiecare dintre noi! A promis că duminică va veni la Sfânta Liturghie să se împărtășească, așa că vă îndemn să îi urmăm exemplul, și dacă nu ne împărtășim, măcar să participăm la Sfânta Liturghie!

Sursă imagine: Google

Spor în toate cele bune!

Gândurile unei studente

Sesiunea – Despre sex și bani

Aseară, navigam pe bărcuța mea de laptop în apele internaționale ale internetului și am descoperit în dreptul blogului lui Nelly, o părere interesantă despre ceea ce se numește sesiune în facultatea la care studiază și mai ales știrile din mediul universitar care nu prea dau cinste anumitor distinși profesori. Deoarece acest blog este dedicat în special tinerilor, m-am gândit să trimit mai departe, să se audă cât mai bine gândurile prietenei mele, mai ales că nu a trecut de multă vreme de vârsta, când era cala20deani. Redau în continuare, gândurile ei:

”De multe ori am pledat pentru demnitatea fetelor, de multe ori stau și mă gândesc de ce fetele/femeile sunt atât de vulnerabile în anumite situații, în anumite domenii și instituții. Am mai spus-o și o spun din nou: fetelor nu cedați, rămâneți mereu frumoase, deștepte și mai ales cu fruntea sus.
Astfel, am reușit să vă introduc cumva în articolul pe care l-am scris. Țin să menționez că este strict părerea mea personală pe care nu o impun ci doar o exprim.”
În ultimul timp am auzit tot felul de știri venite din mediul universitar și am reușit să mă abțin cu brio, însă ieri am explodat. Rușine! Rușine domnilor profesori universitari! Rușine colegilor dumneavoastră, rușine celor care nu vorbiți și nu vă apărați demnitatea. Despre șpăgile din sesiunea de examene și restanțe se știe, se știa și s-a știut întotdeauna, însă de la a cere bani până la a avea pretenții sexuale din partea studentelor este o cale destul de scurtă și de-a dreptul mizerabilă. Țin minte că atunci când eram studentă în anul I îmi povestea o prietenă despre ”proful cu 4 sau patul” și nu am crezut, însă timpul a trecut și iată că zvonurile s-au adeverit. În seara asta la știri aud faptul că această ”metodă de evaluare” este ”activă” de vreo 5 ani – îmi vine brusc în minte gândul: ”aha și până acum nu a vorbit nimeni, toată lumea a tăcut deși se știa”. Păi de asta dragele mele studente și dragii mei studenți a mers cu bani și cu favoruri sexuale, de asta: pentru că ați tăcut! Cam atât cu reproșurile pentru studente(ți). Revin la stimații domni profesori.
UNDE VĂ ESTE MORALITATEA?
Cred că uitați totuși că, indiferent de câte doctorate aveți și școli absolvite la distanță (în afara țării), sunteți în esență niște bugetari – alias prestatori de servicii, uitați faptul că în fiecare an, universitatea în care sunteți angajat, încheie un contract de studii cu studenții. Unde vă este harul de a fi profesor, unde vă asta crezul profesorului, mai ales cel al profesorului universitar? Ce e aia etică? Ce este acela profesionalism? Sunteți praf din punctul acesta de vedere. Da, voi aceia, care, prin fapte de genul pătați munca unor profesori valoroși! Deși este un adevăr crud în zilele noastre nu ne mai ajung doar cunoștințele și lucrările științifice, lucrurile evoluează de la sine, tehnologia ne-a acaparat studiul în biblioteci, iată că pe lângă toate acestea se caută profesionalismul, se caută un sistem de învățare durabil! Nu ne mai dorim aroganță și priviri de sus. Am ajuns și eu studentă, iar după trei ani de studenție post spune că am învățat să văd partea plină a paharului. Da! Am învățat toate acestea, deoarece am dat și peste aroganțe și peste ”titluri, titluri, funcții, funcții”. Iată că am ajuns la un punct pe care mi-l doream de mult timp să îl abordez, dar nu am avut ocazia.
Slavă Domnului am avut și am profesori la facultatea la care studiez de nota 10. Și îmi vin în minte doi domni profesori, profesioniști în adevăratul sens al cuvântului. Și da, vă pot spune că au avut și au funcții importante în stat, sunt directori la diferite instituții, au lucrări științifice și importante descoperiri științifice, dar ceea ce îi caracterizează pe acești domni profesori, este faptul că niciodată nu au uitat de moralitate, de modestie, de relația de cooperare student-profesor și nu în ultimul rând de respectul reciproc. Cineva ar putea spune că prin ceea ce am scris mai sus dau dovadă de impertinență, dar mă voi apăra și voi spune că tot respectul cuvenit unui profesor (cel puțin în cazul meu) se oprește atunci când se ajunge la astfel de situații murdare, penibile și mai ales dezgustătoare. Și, totuși, ce este în neregulă cu aceste persoane? Auzi: sex cu proful! În ce societate normală, bazată pe niște reguli de conduită, se întâmplă așa ceva? Îmi veți răspunde: în cea în care trăim. Ca să mă liniștesc cred că voi adopta următoarea idee: nu pot fi decât niște persoane bolnave (n.r. cazul de mai sus).
Revin la ideea că sistemul are hibe, bube, bube mari pe care nu cred că le vom trata vreodată. Să nu mai aducem în discuție sistemul de evaluare, notele. Privesc în jurul meu și văd cum se învață. Avem 7 discipline de pregătit pentru sesiune. Ne pregătim serios la 1-2. Și cu atât rămânem. În rest înveți să treci examenul, practic ”îți intră pe o ureche și îți iese pe cealaltă”.
Despre mituirea profesorilor ce aș putea spune, sau ce aș putea spune despre profesorii care cer mită? Niște mârlani! Da exact, voi ăia atât de deștepți care vă mânjiți mâinile și demnitatea cu astfel de practici. Eheheee dragii mei studenți, să se mai spună despre tinerii din ziua de astăzi că nu mai învață, dar lasă că nici cei ”maturi” nu stau mai bine.
Și iată cum a tunat și a fulgerat în mintea mea! Sunt revoltată și dezgustată. Pentru dezamăgire nu mai este loc. Se întâmplă de o vreme.
p.s: poate veți spune că studentele sunt provocatoare sau indecente? SERIOS? Măi sa fie…!

Spor în toate cele bune!

Bunicul Iosif de la Mitropolie!

Astăzi, se împlinesc 113 ani de când Mitropolitul Iosif Naniescu,  a trecut la Domnul. Cunoscut pentru dragostea și dăruirea sa pentru Dumnezeu, mitropolitul Iosif, a încercat de-a lungul vieții sale, să urmeze și să respecte întru totul modelul Mântuitorului Iisus Hristos  și poruncile Sale, pentru a dobândi mântuirea, nu numai pe cea personală ci și pe cea a păstoriților săi. Numit, de asemenea, Iosif cel milostiv și sfânt, Mitropolitul Iosif Naniescu, a rămas în amintirea tuturor oamenilor vremii, un om și păstor de o bunătate extraordinară,un mângâietor de suflete ce și-a dedicat și jertfit întreaga viața pentru a se pune în  slujba aproapelui și pentru a fi vrednic următor ale poruncilor Mântuitorului Iisus Hristos făcându-și viața altar de jerfă și tămâie binemirositoare. Mare erudit și am putea spune ctitor al bibliotecii Academiei Române, căreia i-a donat 10000 de cărți și manuscrise, Mitropolitul Iosif, și-a păstrat smerenia și a continuat până la obștescul sfârșit, opera de ctitorire al sufletelor și opera filantropică, fiind un model pentru toți preoții, ierarhii dar și pentru toți păstoriții, cărora le-a fost îndrumător duhovnicesc.

Prieten cu Sfânta Paracheva cea mult milostivă, Mitropolitul Iosif, căreia i-a fost slujitor devotat, și-a însușit mari virtuți, urmându-i exempul, iar evlavia poporului dreptcredincios nu a rămas indiferentă și l-a „canonizat” deja, numindu-l Iosif cel sfânt și milostiv , deși, chiar dacă există un dosar de canonizare, deocamdată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe nu l-a declarat în mod oficial Sfânt.
Bucurie mare îmi cuprinde sufletul, văzând că în zilele noastre, poporul dreptcredincios nu și-a uitat păstorul duhovnicesc și după pelerinajul de la Sfânta Parascheva, mormântul Miropolitului Iosif, ce se află în partea sudică a Catedralei Mitropolitane, ctitoria sa, este al doilea loc de pelerinaj din Iași, asta pentru că zilnic, sute de oameni vin să îi aducă un omagiu și rugăciunile lor, chiar dacă in momentul de față, accesul la mormântul Mitropolitului este îngreunat de lucrările ce se săvârșesc în jurul Catedralei.  De asemenea, a fost oficiată Sfânta Liturghie, săvârșită de către Preasfințul Calinic Botoșăneanul și slujba parastasului, adusă ca prinos de mulțumire și veșnică amintire pentru Bunicul Iosif de la Mitropolie!

13 12 11

Spor în toate cele bune!

 

Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor!!!!

Luni, 26 ianuarie a.c., de la ora 16.30, la Librăria DOXOLOGIA din Iași, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va lansa o carte eveniment: Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor” cu ilustrații unice în peisajul editorial actual, ilustrații asemănătoare cu manuscrisul miniat.

Editura DOXOLOGIA a pregătit un eveniment special pentru a marca lansarea pe piață a unei cărți deosebite din toate punctele de vedere: „Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor”. Astfel, pe 26 ianuarie, de la ora 16.30, la Librăria DOXOLOGIA (din Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 14, Iași), publicul ieșean se va întâlni cu artiștii Gabriel Poenaru și Dionis Spătaru (autorii miniaturilor și cei care au lucrat la adaptarea textului), dar și cu alți invitați surpriză.

Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor” este o lucrare care îşi trage seva din două izvoare excepţionale care au influenţat pozitiv cursul umanităţii: textul Sfintei Scripturi, care a fost adaptat pentru a deveni, pe cât se poate, accesibil copiilor, şi manuscrisul miniat, rafinata artă care stă la baza cărţii ilustrate, aşa cum o ştim astăzi.

Faptul că această carte apare la Editura DOXOLOGIA, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, nu este deloc o întâmplare, ea făcând legătura între ilustraţia de carte contemporană şi miniatura cu care un artist desăvârşit precum Gavriil Uric împodobea în anul 1429 Tetraevangheliarul de la Neamțu, una dintre cele mai frumoase lucrări de miniatură care au ieşit din atelierele europene ale acelei perioade atât de înfloritoare şi în ceea ce priveşte artele frumoase.

„Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor” face parte, împreună cu alte cărţi ilustrate de Gabriel Poenaru şi Dionis Spătaru, primii care au reintrodus în spaţiul editorial românesc de după 1989 ideea de ilustraţie asemănătoare cu manuscrisul miniat, dintr-un proiect mai amplu de editare de carte pentru copii.

Publicul prezent la eveniment se va putea bucura și de o miniexpoziție  cu cele mai frumoase ilustrații asemănătoare cu manuscrisul miniat realizate pentru volumul care va fi lansat.

Parteneri media ai evenimentului: Portalul Doxologia.ro, Ziarul Lumina – Ediția de Moldova, Radio Trinitas, TVR Iași.

Sursă: Doxologia

Blue Monday!!!

Voi nu sunteți Blue?

Pentru cei ce nu știu, astăzi sărbătorim Blue Monday, ziua cea mai depresivă din cursul BM-Logounui an calendaristic, asta după spusele unui celebru psiholog britanic pe nume Cliff Arnall. Acesta , după ce și-a stors bine creierașul îmbibat cu multe studii și inteligență ieșită din comun, a lansat în anul 2005 o teorie matematică extraordinară, prin intermediul căreia poate determina cele mai îngrozitoare zile ale anului. Și a făcut omulețul nostru un calcul minuțios și a reieșit, că a treia zi de luni, din prima lună calendaristică, respectiv ianuarie, este cea mai deprimantă zi din an. Deci, în consecință, astăzi, 19 ianuarie, este cea mai deprimantă și depresivă zi din anul 2015. Sincer, mă amuză copios acest studiu și pe această cale, îi mulțumesc domnului psiholog Arnall că a reușit să mă binedispină, pentru că eram un pic stresat din cauza examenului pe care trebuie să îl susțin la dogmatică. Pe de altă parte, tind să înclin un pic spre această teorie, deoarece luna ianuarie, este luna Stresiunii pentru studenți, dar cred că luna februarie va fi declarată luna Fericirii și a Petrecerilor, după ce se vor termina examenele. Așa că trebuie să ridicăm fruntea sus și să luptăm în continuare, pentru a rezista încercărilor din vâltoarea vieții. Propun ca mâine să fie declarată ziua Zâmbetului pentru a contracara efectele Blue Monday. Voi ce ziceți?

Sursă imagine
Spor în toate cele bune!!!

Eminescu, veșnic în inimile noastre!

Astăzi, toată suflarea românească ar trebui să aducă un mic omagiu marelui poet Mihai Eminescu, cel ce a fost numit pentru prima dată Luceafărul Poeziei Românești de către tânărul Elie Cristea,  cel avea să devină mai târziu, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.  Au curs râuri de cerneală și sper că vor mai curge, atât despre opera sa cât și despre viața sa tumultuoasă și din păcate atât de scurtă. De asemenea, sper, că peste ani, poeziile sale vor fi în continuare vii în inimile noastre și ale urmașilor noștri, că vor mai fi incluse în programele școlare și mireasma poeziei eminesciene să fie în continuare prezentă în inimile tuturor îndrăgostiților. Cuvintele mele sunt sărace însă izvorâte din inimă, și de aceea, îndemn pe toți să ducem mai departe numele și opera acestui mare poet, și de ce nu să îl păstrăm veșnic în inimile noastre!

Redau în continuare o poezie dragă,  ca o mică ofrandă adusă acestui geniu de neegalat al poeziei românești.

Eminescu

ÎNVIEREA

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în trătajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâini moşneagul cu barbă că zăpadă,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în lupta cu vecinică viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi pradă.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi;
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de viete.
Nimica înainte-ţi e omul că un fulg,
S-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioasă
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte,
Douăsprezece pasuri răsună, miez de noapte,
Deodată-n negre ziduri lumina da năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
Cântări şi laude’nălţăm,
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri
Plecaţi-va neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

Spor în toate cele bune!!!

Pro sau contra Charlie?

Cu toții am văzut zilele acestea haosul care s-a instaurat zilele acestea pe străzile Parisului și de ce nu, o Europă ce tremură de frică din cauza extremiștilor musulmani. Deja internetul și site-urile de socializare sunt  împărțite în două tabere: Je suis Charlie și Je ne suis pas Charlie. Vedem acum urmările libertății  de exprimare înțeleasă greșit și cum mintea umană  poate cădea foarte ușor în extreme. Mă înfioară gândul, că pe stradă poate trece pe lângă mine un om cu o mitralieră Kalashnikov de asalt și că ar putea avea posibilitatea să deschidă focul și să ucidă persoane la întâmplare sau premeditat, însă poate fi și aceasta o formă a libertății de exprimare, înțeleasă  desigur greșit. Știm cu toții de la ce a pornit tot acest haos, de la faptul că niște jurnaliști protejați de dreptul pentru libera exprimare liberă a presei și-au permis să ia în râs un simbol al religiei musulmane și anume profetul Mahomed. Există o tendință la nivel mondial de discreditare a religiilor, a cultelor religioase și a Bisericii Ortodoxe în cazul țării noastre. Știut este și faptul că atunci când nu prea mai sunt știri cancan și numai bune pentru audiență , jurnaliștii se apucă și scriu ce știu ei mai bine adică să discrediteze anumite instituții, simboluri sociale și religioase, iar în cazul nostru caricaturizarea Profetului Mahomed simbol al religiei musulmane de către acești ziariști profesioniști care și-au exprimat liber părerea. Însă cu ce preț, ce au reușit de fapt să facă? Au reușit să instige mințile bolnave ale unor fanatici religioși, și-au atras moartea și au transformat conflictul dintre Europa și extremiștii musulmani într-un butoi de pulbere ce stă gata gata să explodeze într-un mare Jihad sau Război Sfânt.
Cred că nimeni nu și-ar dori să revină în perioada comunistă în care libertatea de exprimare era oprimată însă cred că jurnaliștii în general ar trebuie să aibă o anumită limită de bun simț în ceea ce privește această libertate de exprimare, gândindu-se de două ori când scriu un articol ce ar putea să lezeze convingerile și simbolurile a milioane de oameni cum în cazul de față comunitatea musulmană. Sincer să fiu, condamn acești oameni care și-au luat dreptul de a ucide, cei care în numele lui Alahh, Dumnezeu sau orice altă divinitate fac gesturi oribile, însă nici alții nu se pot juca cu nonșalanță cu simbolurile și tradițiile, cu simțirile unor mari comunități de oameni deoarece rezultatul acestor exagerări nu a întârziat să apară.
De aceea ar trebui să luăm aminte la comportamentul nostru de zi cu zi, să fim mai îngăduitori unii cu alții și să ne respectăm reciproc drepturile și obligațiile față de semenii noștri.
Spor în toate cele bune!