Colectiv și Biserica

Din păcate, România resimte unda de șoc a „cutremurului” din clubul Colectiv din București. În aceste momente de cumpană, ar fi frumos ca fiecare dintre noi, cei care nu putem ajuta financiar sau material sub orice formă pe cei afectați de incendiul devastator din Colectiv, măcar să ne plecăm genunchii pentru câteva minute și să ne îndreptăm gândurile către Bunul Dumnezeu, să se milostivească asupra sufletelor celor care și-au pierdut viața și să le aline suferința celor care se află pe patul de spital luptând în fiecare secundă pentru viața lor.

Trist este faptul că unii și alții, în loc să facă ceva să ajute pe cei aflați în nevoie, să fie un liant între oameni pentru a ne uni forțele și a face ceva pentru ca situații de genul să nu se mai repete, au declanșat un război pe rețele de socializare și au început să arunce cu noroi în diferite persoane și instituții. Personal, mă consider mădular al Bisericii și mă doare sufletul când văd cu câtă răutate, niște oameni care vin de câteva ori în viață la biserică din cine știe în ce împrejurări, aruncă cu pietre în reprezentanții Bisericii, de parcă Biserica ar fi vinovată de această cruntă tragedie.

De ce sunt atâtea biserici si atât de puține spitale? Sincer, în proximitatea satului meu natal, s-au închis 2 școli si un spital, iar spitalul județeam este o bătaie de joc la adresa contribuabililor ce în fiecare lună plătesc pentru servicii medicale inexistente. Este Biserica vinovată că nu mai avem natalitate? A îndemnat vreodata Biserica la avorturi, la imoralitate,la incultura?

Preafericitul Daniel, pe care mulți îl batjocoresc, a inițiat o grămadă de proiecte în folosul populației deși Biserica este datoare să se ocupe de starea sufletească a oamenilor,nu să se ocupe de starea socială si financiară a națiunii noastre. Ultimele zile, mass-media a înțesat canalele tv și ziarele cu mai multe știri despre Biserică și vina ei în această tragedie, decât despre cei care sunt cu adevărat vinovați de acest carnagiu. Biserica si oamenii bisericii se roagă în biserici, nu în cluburi, iar datoria morală și-a făcut-o. M-aș bucura ca acești contestatari să fie un pic documentați și să nu mai bage zâzanie degeaba între oameni. Dreptatea pe care toți o caută, va ieși la iveală mai devreme sau mai târziu, așa că bine ar fi să fim mai uniți pentru a îndrepta ceva în viața noastră și a societății.

Dumnezeu să îi odihnească pe cei ce au murit în acea zi neagră iar celor răniți să le aline durerile și suferința!

 

Vine Dracul!!!!!

Știre senzațională legată de Biserică, omisă de dragii noștri jurnaliști, ce sunt totdeauna în slujba adevărului și vor să ne ajute să fim  bine informați și la curent cu toate noutățile!

În continuare, nădăjduiesc că veți întelege marile probleme de abordare ce unii le avem vizavi de credință și de modul de manifestare a acesteia.
Părintele Constantin Galeriu, pe vremea când slujea la o biserică din Ploieşti (a fost paroh acolo între anii 1947-1973), şi-a anunţat puţinii credincioşi din biserică că diavolul a promis că se va arăta celor care vor veni la biserică în cutare dată, la o anumită oră. Atât de convingător a fost părintele (un excepţional orator, pe care toţi îl ştiau ca fiind foarte serios), încât, la momentul anunţat, s-a adunat puhoi de lume, că nu mai încăpeau oamenii nici în biserică, nici în curte… Se apropie şi ora la care trebuia să-şi facă necuratul apariţia, lumea – cu sufletul la gură! Abia de respirau. Trec cinci minute peste ora anunţată, trec zece minute, trece un sfert de oră. Dracul, nimic. La un moment dat iese afară Părintele Galeriu şi le vorbeşte: „Fraţilor, aşa cum v-am anunţat, astăzi trebuia să se arate dracul, să-l poată vedea toată lumea. Aşa a promis. Dar se vede treaba că nu degeaba este numit de Mântuitorul ca fiind «mincinos şi tatăl minciunii». Mincinos a fost, mincinos a rămas dracul: nu ni s-a arătat cum a promis… Dar eu stau şi mă ruşinez uitându-mă la voi: la fiecare Sfântă Liturghie sunteţi chemaţi să-L vedeţi pe Dumnezeu şi nu veniţi decât câţiva dintre frăţiile voastre. Dar când aţi aflat că vine dracul, aţi dat năvală. Ce mai poţi să spui într-o astfel de situaţie?!…”
Mulțumesc părintelui Constantin Sturzu pentru faptul că mi-a reactualizat povestirea legată de Părintele Galeriu, prin intermediul articolului Tot despre viaţa în parohie. Cea urbană .

Spor în toate cele bune!

Mulțumin domnule Cernea și Moise!

Cu toții știm, despre faptul că ora de religie și în general Biserica este mult mediatizată în această perioadă. Nu aș vrea să încerc eu să mai despic firul acestei probleme delicate, deoarece punctul meu de vedere, a fost mult mai bine prezentat de persoane mult mai pregătite decât mine, ora de religie fiind apărată cu strășnicie de cei care îi înțeleg rostul în societate și în educația tineretului țărișoarei acesteia, care de-a lungul veacurilor cu ajutorul lui Dumnezeu și prin oamenii dreptcredincioși,  care au reușit să păstreze religia creștină prezentă pe teritoriul țării noastre, și acum, noi, să nu fim musulmani sau de altă credință.
În acest moment de răscruce, aș vrea să le mulțumesc domnilor Cernea și Moise, pentru faptul că prin intermediul acțiunilor lor au reușit spre dezamăgirea lor, să trezească o masă largă de credincioși și nu numai, la realitate. În sfârșit, credincioși de rând, clerici, artiști, profesori, ziariști s-au trezit din letargie și mărturisesc în mod public apartenența la credința ortodoxă, ora de religie și importanța acesteia la creșterea și dezvoltarea tineretului și viitorului acestei țări greu încercate de-a lungul timpului. Acum este un timp de mărturisire, și trebuie să facem asta pentru a nu fi în zadar tot ceea ce au făcut înaintașii noștri pentru ca noi să ne putem exprima liber și trăi credința, cu care ne-am născut și ne-a format pentru a fi oameni mai buni. Este adevărat, că prin aceștia s-au mai strecurat și lupi însă după cum știm cu toții, pădure fără uscături nu există. Asta nu ne face decât să ne prețuim mai mult valorile și să ne dăm seama că mântuirea și reușita în viață nu se dobândesc ușor, ci prin dragoste, muncă și săvârșirea binelui sub diferite forme.
Mulțumesc domnilor că mi-ați arătat, că încă mai există oameni trăitori ai credinței strămoșesti!
Spor în toate cele bune!

Mario și Sfânta Parascheva

O seara liniștită de februarie. Totul a început cu îndemnul: „ Mami vreau sa mergem să ne rugăm!”.
Cu o zi în urmă, mă aflam în Catedrala Mitropolitană din Iași, unde, deodată se aude o pocnitură. Când m-am întors, am văzut un băiețel, bătând palma cu un părinte. Așa l-am cunoscut pe Mario! Un băiețel, la vreo șase anișori,ce venise să se închine și să se roage la moaindexștele Sfântei Cuvioase Parascheva. După ce s-a închinat, băiețelul, depărtându-se un pic de mama lui, l-a abordat pe părintele slujitor de la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, cu o seninătate și dezinvoltură aparte, rugând-ul: „ Părinte, nu vreți să vorbiți cu mama să se împace cu tata?”.  Părintele slujitor, i-a zis băiatului să o cheme pe mama sa, iar după o discuție mai lungă, am aflat povestea tristă a băiețelului, căruia tatăl plecase de acasă la muncă în străinătate, iar el rămăsese singur cu mama lui.  Motivele plecării și despărțirii țin strict de familia lor, și nu aș vrea să intru în detalii. De asemenea, mama ne-a mărturisit că băiatul a rugat-o să meargă împreună să se roage, chiar dacă ea, la început a încercat să îl convingă să lase plimbarea la biserică pe duminică, acesta a insistat să meargă la biserică să se roage, și au venit să își spună durerea Sfintei Parascheva, ce este,  după cum știm, grabnic folositoare. Din păcate, știm cu toții, drama pe care o trăiește societatea românească, familia creștină, datorită faptului că semenii noștri au fost nevoiți să plece peste hotare pentru a-și croi un drum în viață, și, aceste nevoi, lipsuri, în unele cazuri, nu au reușit decât să destrame unele familii, copii rămânând fără tată sau mama din diferite motive, fără un sprijin în momentele în care poate chiar aveau mare nevoie de sprijinul și aportul părinților în viața lor. Nu vreau să învârt și mai tare cuțitul în rana sângerândă și plină de puroi a societății, ci aș vrea doar să subliniez faptul că, iată un copil de șase anișori, mi-a dat o lecție foarte importantă de viață, mi-a arătat cum sufletul lui tânjea după rugăciune, dragoste și întelegere, cum Sfânta Parascheva era pentru el un liman, o mângâiere, o speranță că familia lui se va reîntregi din nou. Cred cu tărie că Mario  va primi răspuns la rugăciunea lui, și sper că gestul lui de a veni la biserică, să se roage, să fie un exemplu pentru fiecare dintre noi! A promis că duminică va veni la Sfânta Liturghie să se împărtășească, așa că vă îndemn să îi urmăm exemplul, și dacă nu ne împărtășim, măcar să participăm la Sfânta Liturghie!

Sursă imagine: Google

Spor în toate cele bune!